UniversitateCosturiOportunităţi de lucru

Oportunităţi de lucru -
după absolvire

Dacă doriţi să rămâneţi în Olanda în urma absolvirii, Universitatea Twente vă poate face perspectivele mai atrăgătoare cu ajutorul Connect International Traineeship Programme (Programul Internaţional de Stagii Connect). Acesta vă oferă o oportunitate excelentă de a vă extinde experienţa de lucru şi competenţele profesionale şi de a vă creşte şansele pe piaţa forţei de muncă din Olanda şi din afara acesteia.

Oportunitate unică

Prin intermediul programului Connect, Universitatea Twente şi Saxion oferă o oportunitate unică absolvenţilor internaţionali şi companiilor deopotrivă: un stagiu la o companie sau organizaţie din Olanda, pentru o perioadă de la şase până la doisprezece luni, imediat după absolvire. Companiile şi organizaţiile cu ambiţii internaţionale sunt dornice să angajeze angajaţi cu înaltă calificare, cu cunoştinţe şi experienţă în culturi, limbi şi ţări specifice. Nu doar ca personal tehnic, ci şi ca personal pentru funcţii de management, logistică, vânzări şi marketing. Reţeaua extinsă a Universității Twente de companii şi organizaţii aparţinând unor ramuri diferite din întreaga Olandă oferă absolvenţilor oportunităţi excelente de a găsi funcţii interesante pentru efectuarea stagiului.

Programul s-a dovedit a fi unul câştigător pentru toate părţile implicate. Acesta oferă companiilor acces facil la absolvenţi recenți, cu potenţial ridicat şi şansa de a-i angaja pentru o perioadă limitată, în condiţii extrem de atractive.

Start pentru cariera dumneavoastră

Între timp, absolvenţii pot folosi programul drept o piatră de temelie spre piaţa de muncă din Olanda şi o modalitate eficientă de a-şi începe cariera. Formarea suplimentară asigurată de program s-a dovedit a fi o modalitate foarte bună de a începe cariera profesională în Olanda.

Atât Universitatea Twente, cât şi Saxion consideră programul Connect ca o modalitate de a extinde relaţiile cu mediul corporatist şi au plăcerea să poată oferi acest serviciu suplimentar absolvenţilor lor internaţionali.