UniversitateCosturiCostul vieţii

Costul
vieţii

Universitatea Twente este situată într-una din cele mai ieftine regiuni ale Olandei. Pentru a vă oferi o estimare a costului vieţii în Enschede, am furnizat o schiţă pentru un buget mediu anual, necesar unui student. Vă rugăm să ţineţi cont că această estimare nu include taxele de şcolarizare. Din informaţiile de mai jos nu decurge niciun fel de drept.

Cheltuieli anuale pentru studenţii din Spaţiul Economic European

(*) Costurile de asigurare pentru studenţii din SEE depind de politicile companiilor de asigurări din ţara de origine. Această asigurare acoperă costurile de asistenţă medicală, răspundere, conţinutul locuinţei şi bagaj, asistenţă juridică şi costuri suplimentare.

Cazare in Enschede

Enschede este un un oraș studențesc unde, în comparație cu alte orașe în care locuiesc mulți studenți, îți poți găsi o cameră spațioasă, pentru un preț mai mic decât media chiriei în Olanda. De exemplu, poți alege să locuiesti într-o cameră/apartament privat sau într-o casă studențească împreună cu alți studenți. Prețurile pentru chiria unei camere pe luna variază de la 300 la 450 Euro.  De obicei prețurile includ și costurile utilităților. 

Deasemenea, poți alege să locuiești în campusul universității sau în oraș. În campus prețul camerelor este puțin mai ridicat decât în oraș. Cea mai ieftină cameră în campus costă 270 euro, și este o cameră aflată într-o vilă impreună cu alți studenți . Dacă vrei să ai cazare privată,mai precis o cameră unde vei beneficia independent de utilitățile sanitare în campus va trebui să plătești în jur de 300-400 euro. Deasemenea, în campus sunt disponibile și apartamente cu o cameră iar prețul acestora pornește de la 470 Euro. Pentru aceste apartamente poți primi un ajutor finaciar de la guvern - „huurtoeslag’’ (aprox. 115 euro/lună).  

În oraș, prețurile chiriilor sunt puțin mai scăzute, dar trebuie să îți organizezi singur căutarea, universitatea nefiind asociată cu locuințele de studenți din oraș.  

Distanța dintre campus și oraș este de aproape 6 km și o poți parcurge în 15 minute cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun. 

În comparație cu alte orașe mai aglomerate ca Amsterdam, Utrecht sau Roterdam prețul chirilor în Enschede este cu 20 de procente mai mic. 

Prețuri în Enschede

Prețul alimentelor în Enschede variază în funcție de supermarket. De două ori pe săptămână, marțea și sâmbăta în Enschede poți cumpăra legume și fructe proaspete din piața din centrul orașului. Prețurile acestora sunt de obicei mai mici decât în supermarket. 

În ceea ce privește supermarket-urile, cele mai cunoscute sunt Albert Hein, Lidl și Jumbo. Albert Hein este considerat unul din cele mai scumpe supermarket-uri dar intodeauna au oferte foarte avantajoase iar prețurile nu sunt foarte ridicate.  

Deasemenea, conform datelor publicate recent de Eurostat, Olanda este  una dintre țările din Europa unde produsele alimetare și băuturile non-alcoolice sunt mai ieftine decât media Europeană. 

O altă opțiune pentru cumpărături poate fi Gronau, în Germania, la doar 15 Km de Enschede, pe care îi poți parcurge în 11 minute cu trenul sau 45 minute cu bicicleta.

Prețurile aici variază in functie de produs, dar majoritatea produselor sunt mai ieftine decât în Enschede.